//Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă

Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă

Barul de acasă este sanctuarul tău de relaxare după o zi obositoare la birou sau în serile de weekend petrecute alături de prieteni. Acesta îți oferă cadrul perfect pentru a savura un vin bun, o băutură fină sau un cocktail, în funcție de preferințele tale generale sau de moment. Atât timp cât cuvântul cheie este moderație, barul de acasă îți va oferi momente plăcute de fiecare data când simți nevoia să te destinzi și să evadezi din cotidian.

Odată ce te-ai ocupat de amenajarea barului propriu-zis, respectiv alegerea încăperii destinate acestuia și amplasarea mobilierului necesar, singurul lucru care lipsește este dotarea sa cu accesoriile necesare servirii băuturilor tale preferate. Iată în continuare 10 accesorii care nu trebuie să îți lipsească:

Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
  1. Pahare speciale pentru fiecare tip de băutură

Servirea fiecărei băuturi în pahare special destinate acesteia nu este nicidecum un moft, așa cum sunt tentate multe persoane să creadă. Eliberarea aromelor specifice, păstrarea pentru mai multă vreme a temperaturii ideale de servire și măsurarea mult mai facilă a cantităților sunt doar câteva dintre motivele pentru care aceasta este deosebit de importantă. Așadar, asigură-te că barul tău este dotat cu pahare speciale pentru vin (alb și roșu), șampanie, băuturi distilate, bere și cocktail-uri.

Foto: DIAMOND Set 42 pahare

  1. Suport pentru sticle

Din barul tău nu trebuie să lipsească, în mod cât se poate de evident, o minicolecție de băuturi. Pentru a păstra ordinea și a puncta în același timp la capitolul aspect, așază-le pe un suport creat special pentru acestea. În funcție de stilul în care ai amenajat barul, poți alege un suport pentru sticle din lemn, metal sau o combinație între cele două.

Foto: RUSTIQUE Suport sticle

Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
  1. Tirbușon

Vinul este o băutură de bază în cadrul oricărui bar. Alb, roșu, roze sau spumant, mai vechi sau mai tânăr, sec, demisec, dulce sau demidulce – opțiunile sunt nenumărate. Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că ai instrumentul necesar pentru a deschide sticla. Modelele clasice de tirbușon vor rămâne întotdeauna o opțiune elegantă, însă poți alege cu încredere și unul modern, electric, care te va ajuta să scoți dopul sticlei fără niciun fel de efort.

Foto: PARO Desfăcător electric

  1. Decantor

Vinul, în special cel vechi, are nevoie de o perioadă în care să se odihnească înainte de a fi servit. Turnat din sticlă într-un decantor special și lăsat în contact cu aerul, acesta își va elibera armonios întregul buchet de arome și, acolo unde este cazul, își va depune eventualele sedimente la fundul vasului.

Foto: VIGNETO Decantor

Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
  1. Aerator pentru vin

O altă opțiune la fel de eficientă pentru a aera vinul, însă mult mai rapidă, este folosirea unui accesoriu modern, special destinat acestui proces. Turnând vinul în pahar direct printr-un aerator dotat cu sită, vei reuși să îl oxigenezi și să îl limpezești fără a fi nevoit să aștepți, așa cum se întâmplă în cazul utilizării unui decantor clasic.

Foto: AIR Aerator Vin

  1. Termometru

În funcție de vechime și de soiul de struguri, vinul își dezvăluie integral buchetul la o anumită temperatură. Un termometru inscripționat cu recomandarea specialiștilor referitor la temperatura ideală de servire a fiecărui tip de vin în parte îți oferă certitudinea că te vei bucura din plin de fiecare sticlă.

Foto: DEXTER Termometru

Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
  1. Frapieră

Pentru a accentua prospețimea unui vin alb sau a unuia spumant, acestea trebuie servite reci, iar o frapieră plină cu gheață te ajută să le menții la temperatura ideală. De asemenea, în cazul în care nu ai un frigider la îndemână, aceasta poate fi utilizată cu încredere și pentru bere.

Foto: MAGNUS Frapieră

  1. Shaker pentru cocktail

Margarita, Cosmopolitan, Mojito, Long Island, Mai Tai, Pina Colada… și lista poate continua la nesfârșit. Pentru a realiza toate aceste cocktail-uri speciale, ai nevoie, pe lângă ingredientele specifice fiecăruia, de un recipient în care să le amesteci rapid și eficient.

Foto: BARCLAY Shaker cocktail

Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
  1. Ustensilă pentru măsurat

Un alt element care asigură succesul cocktail-urilor pe care le realizezi pentru tine sau pentru prieteni este posibilitatea de a măsura cu exactitate cantitatea din fiecare băutură care intră în componența acestora. În acest sens, o ustensilă pentru măsurat dozajul este un ajutor de nădejde pentru orice barman, fie el profesionist sau de ocazie.

Foto: JIGGER Ustensilă măsurat 50/25 ml

  1. Găletușă pentru gheață

Fie că servești un pahar de whisky, prepari un cocktail sau pur și simplu vrei să te bucuri de o băutură răcoritoare pe timp de vară, o găletușă umplută cu gheață, din care să poți lua de fiecare dată când ai nevoie câteva cuburi, este mai mult decât binevenită în cadrul barului tău de acasă. Poți alege, în funcție de preferințe, o găletușă din sticlă sau una din metal.

Foto: CONCERTO Găletușă gheață

Mobexpert Blog - Accesoriile care nu trebuie să îți lipsească din barul de acasă
2018-09-19T10:30:28+00:00January 20th, 2017|Dining|