Grupul Mobexpert își întrerupe activitatea

Grupul Mobexpert își întrerupe activitatea pentru a își proteja clienții și angajații

București, 15 martie 2020

În contextul epidemiei de coronavirus din România, conducerea Grupului Mobexpert a decis întreruperea activității pe termen nedeterminat, până la depășirea situației critice. Mobexpert a hotărât să își asume pierderile financiare extrem de mari pentru a își proteja atât clienții, cât și angajații.

„Este prima oară în cei 27 de ani de existență a Mobexpert când magazinele vor fi închise. Însă sănătatea clienților și a angajaților noștri este prioritară. Pentru că nu vindem un produs de primă necesitate pentru actuala situație, singura decizie responsabilă este să întrerupem activitatea.” a declarat Dan Șucu, președintele și proprietarul Grupului Mobexpert.

Magazinele vor fi închise începând de joi, 19 martie. Activitatea logistică a grupului va fi întreruptă începând de sâmbătă, 21 martie. Hotărârea îi vizează pe toți cei 2.400 de angajați ai grupului. În perioada întreruperii activității, Mobexpert va achita către angajați, din fonduri proprii, o indemnizație în valoare de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Compania se așteaptă ca, în viitorul apropiat, printre măsurile adoptate de Guvern să se regăsească și scutirea de la plata taxelor salariale pentru sumele plătite de angajatori din cauze de forță majoră.

„Suntem o companie 100% românească, cu clienți și angajați din România. Ne preocupă profund situația actuală și dorim să luăm deciziile cele mai responsabile pentru compatrioții noștri. Salutăm promptitudinea și măsurile adoptate de alte companii românești, printre care Banca Transilvania și CEC Bank. Ne dorim ca împreună să găsim soluții pentru a depăși momentele dificile.” a mai declarat Dan Șucu.

Informații generale despre Grupul Mobexpert

Grupul Mobexpert a fost înființat în 1993 și este o companie 100% românească, deținută de anteprenorul Dan Șucu. Astăzi, este liderul pieței românești de mobilier și decorațiuni, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine și magazine de mobilier pentru casă și decorațiuni, și Mobexpert Office – mobilier pentru birou și colectivități. Rețeaua Mobexpert numără, în prezent, peste 30 de hipermagazine și magazine. În România, rețeaua cuprinde hipermagazine în București, Brașov, Suceava, Pitești, Sibiu, Iași, Oradea și Constanța și alte peste 20 de magazine de mai mici dimensiuni. Grupul Mobexpert are 2.400 de angajați și o cifră de afaceri anuală de 200 milioane euro. Grupul Mobexpert deține, de asemenea, 8 fabrici de mobilă care produc pentru piața românească și pentru export. Grupul Mobexpert include 5 magazine dedicate ofertelor speciale: Mobexpert Outlet, situate în București, Suceava și Constanța.

Dan Șucu

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)