Cele mai frumoase cadouri pentru mama: 15 idei perfecte pentru cea mai specială femeie din viața ta

De ziua ei, dar nu numai, este ocazia specială prin care să-i arăți mamei tale cât de mult o iubești și cât de mult apreciezi tot ce face pentru tine și întreaga familie. Și, cum altfel să-i spui un sincer „mulțumesc” dacă nu prin a-i face o surpriză frumoasă care să-i aducă zâmbetul pe buze?

Pentru că merită tot ce e mai bun și mai frumos atât de ziua ei, cât și în oricare altă zi, am pregătit o listă cu idei de cadouri pentru mama. 

Sumar


1. Un set de veselă pentru un plus de stil la masa în familie

Versatile sau colorate, moderne sau elegante, ai la dispoziție o varietate de opțiuni de seturi de veselă, pe care le poți împacheta într-un cadou perfect pentru mama de ziua ei. Optează pentru un set din porțelan cu design vintage pentru un plus de eleganță sau unul din ceramică în diverse culori și un design modern, care va da o notă veselă la fiecare masă în familie. 

În cazul în care nu știi ce material este mai bun atunci când vine vorba despre veselă, ți-am pregătit și un ghid în care explicăm despre diferențele dintre ceramică și porțelan, de la ce sunt la cum se întrețin pentru a alege ce știi că i s-ar potrivi mamei mai bine.

2. Electrocasnice practice și frumoase, aliații din bucătărie

Printre cele mai frumoase idei de cadouri pentru mama sunt și electrocasnicele practice și arătoase care completează armonios amenajarea bucătăriei. Dacă știi că iubește să facă pâine, paste și tot felul de prăjituri, alege partenerul de încredere pentru astfel de preparate - un mixer fiabil și eficient pe care să-l aibă mereu la îndemână și care să-i ușureze mult munca în bucătărie.

3. O oală specială pentru mama care încă îți face mâncărurile preferate

Dacă știi că timpul petrecut în bucătărie este o adevărată delectare pentru ea și nu o întrece nimeni în pasiunea cu care pregătește cele mai delicioase rețete, de ziua ei alege un cadou care să-i fie de cel mai mare ajutor mamei. Nu vei da greș cu o super oală menită să facă gătitul mai ușor. Practică și utilă, aceasta se va dovedi un adevărat aliat în bucătărie. 

4. Obiecte decorative care să împodobească frumos casa

Nu am uitat nici de mama pasionată de design interior care vânează tot felul de decorațiuni interesante. De ziua ei, 8 martie și nu numai, alege să o surprinzi cu un cadou special, sub forma unor obiecte decorative, care să completeze într-un mod deosebit aspectul locuinței. 

5. O lenjerie de pat de calitate

Dacă nu știi ce cadou să îi faci mamei de ziua ei, mergi la sigur cu ceva practic și aspectuos care pune accentul pe confort și relaxarea de care are nevoie - lenjerii de pat din materiale naturale și de calitate care o vor face să adoarmă și să se trezească odihnită și cu zâmbetul pe buze. 

6. O pătură pufoasă ca o îmbrățișare caldă

Cauți un cadou pentru mama care să fie super cozy și confortabil, dar suficient de chic și elegant cât să contribuie în mod fermecător la amenajarea livingului sau a dormitorului? Avem o idee cu care nu vei da greș – o pătură moale și pufoasă care se va transforma în aliatul de nădejde în diminețile răcoroase sau serile în care tot ce-și dorește e să se bucure de liniște și confort.

7. Un ceainic deosebit pentru momente aromate

Momentele ei de deconectare înseamnă o carte bună acompaniată de aroma îmbietoare a unui ceai? Oferă-i mamei tale în dar un ceainic bijuterie. Un cadou practic și de efect, acesta poate lua cu ușurință locul decorațiunilor în bucătărie sau vitrina din living. Completează cu un set de ceșcuțe colorate și rafinate care să fie admirate de toți musafirii.

8. O ramă foto pentru amintirile dragi

Dacă mama ta iubește să spună povestea familiei în imagini, surprinde-o cu un cadou de Crăciun făcut de tine care îi va aduce o mare bucurie pe tot parcursul anului. Alege o ramă foto cu un cadru deosebit, care nu doar că va încadra perfect cele mai frumoase amintiri de familie, dar se va dovedi un accesoriu decorativ și de efect în orice încăpere.

9. O vază cu flori care să-i aducă mamei bucurie și culoare în fiecare zi

Unul dintre cele mai frumoase și clasice cadouri pentru mame este o vază cu un design special. Ideală pentru a întregi decorul oricărei încăperi, aceasta aduce un pic de eleganță și stil. În locul nelipsitului buchet de flori, completează acest cadou cu un aranjament de flori artificiale de care să se bucure în fiecare zi.

10. Accesorii pentru baie

Dacă baia este spațiul ei magic în care iubește să se relaxeze și să-și încarce bateriile după o zi grea, oferă-i un cadou de care se va bucura mult timp de acum înainte. Fă-i mamei tale momentele de răsfăț și mai plăcute cu un suport pentru cadă, pe care poate așeza lumânări, un pahar de vin sau chiar o carte. Completează cu un suport pentru săpun practic și modern, care întregește amenajarea băii, dar punctează și la capitolul funcționalitate. 

11. Un parfum de cameră care să-i dea energie bună în fiecare zi

Avem cadouri și pentru mamele care au o pasiune aparte pentru aromaterapie, care iubesc să învăluie casă cu cele mai îmbietoare miresme. Alege un cadou de ziua ei sau de 8 martie care o va ajuta să se relaxeze și îi va îmbunătăți starea de spirit. Optează pentru un accesoriu decorativ special precum un difuzor sau un parfum de cameră ce aduce prospețimea florilor de primăvară în toată casa.

12. Halat și papuci pentru momentele ei de răsfăț

O altă idee de cadou pentru mama este și un halat de baie moale și confortabil alături de o pereche de papuci de casă pufoși. Un duo perfect în care să se simtă cea mai răsfățată și care să-i ofere o îmbrățișare călduroasă chiar și în cele mai friguroase zile. Te atenționăm însă...s-ar putea să nu mai vrea să le dea jos! 

13. Măsuță de cafea pentru colțul ei de relaxare

Dacă se bucură de un living de dimensiuni mai generoase, de Crăciun, surprinde-ți mama cu un cadou special de care se va folosi mult timp de acum înainte -  o măsuță de cafea. Practică și versatilă, aceasta va da un plus de rafinament colțului ei preferat din casă, unde să-și pună toate lucrurile de care are nevoie atunci când vrea să se relaxeze sau să urmărească emisiunea preferată la televizor.

14. Card Cadou

Ai vrea să le iei pe toate și nu știi exact ce să alegi? Ca să nu dai greș în niciun fel și să-i faci o super surpriză mamei de ziua ei, îți recomandăm Cardul Cadou Mobexpert. O idee cu care mergi la sigur pentru că o lași pe ea să-și aleagă ce-i dorește cel mai tare inima. Își poate alege de pe mobexpert.ro și din toată colecția din magazinele Mobexpert, mobilierul și decorațiunile favorite.

15. Un cadou personalizat

Dacă vrei să-i oferi mamei un cadou cu totul și cu totul special, o idee inspirată este să optezi pentru monogramare. Include inițialele, numele, o pictogramă sau un mesaj scurt prin care să-i transmiți cât de mult înseamnă pentru tine, pe orice articol textil din oferta Mobexpert, iar rezultatul va fi un cadou cu adevărat unic. Pentru mai multe detalii, scrie-ne pe pagina de Facebook sau pe adresa online@mobexpert.ro și te ajutăm cu drag.

 

Sperăm că ideile noastre de cadouri pentru mame te-au inspirat să faci alegerea potrivită, care să-i aducă bucurie în fiecare zi.

 

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)