Idei de amenajare. Cum aranjezi masa festivă?

Cum aranjăm masa festivă? Colega noastră, Diana Gorbănescu, este designer de magazin și ne răspunde la întrebare cu sfaturi și 3 idei de aranjare a mesei, perfecte pentru ocaziile speciale, sărbătorite acasă alături de cei dragi.

Masa festivă formală

Obiectul personaj al mesei este vesela, iar întreaga poveste a aranjamentului se țese în jurul acesteia. Vesela pentru masa festivă formală trebuie să fie specială, să aibă o decorație prețioasă, inserții aurii sau poate fi chiar pictată manual. Umătorul pas este reprezentat de alegerea unor tacâmuri deosebite, cu o volumetrie aparte.

Dacă blatul mesei este unul deosebit, vom folosi runnere și suporturii pentru farfurii pentru a nu îi ascunde frumusețea. În cazul în care optezi însă pentru o față de masă, dimensiunea acesteia este cea mai importantă de avut în vedere. Fața de masă trebuie să aibă o margine de 10-15 centimetri de jur-împrejurul mesei și trebuie să se afle în armonie cu piesele alese anterior. Aranjamentul se completează apoi cu șervete și inele cu texturi și forme deosebite, urmate de pahare din cristal sau decorate, cu inserție aurie, argintie sau broderie gravată.

Nu în ultimul rând, decorațiunile pentru masă sunt cele care aduc magia. Poți opta pentru sfeșnice, flori sau suporturi pentru lumânari, pentru a-i oferi mesei un plus de eleganță.

Masa festivă casual

Dacă eleganța reprezintă cuvântul cheie atunci când vine vorba despre masa festivă formală, masa festivă casual permite alegerea veselei simple. Aceasta poate fi albă sau colorată, decorată sau nedecorată. În armonie cu vesela, tacâmurile pot avea un finisaj argintiu, auriu, atracit sau cupru.

În aranjarea mesei festive casual, paharele pot aveam un design simplu. Pot fi transparente sau colorate, urmând o linie clasică sau una modernă.

Masa festivă tematică

În ceea ce privește masa festivă tematică, te poți juca cu decorațiuni personalizate dintre cele mai diverse! Cum mai sunt câteva zile până la Paște, ouăle vopsite sau decorative în recipiente de depozitare reprezintă o variantă practică și estetică de personalizare a mesei. De asemenea, dacă ai abilități artistice și de lucru manual, pot fi pregătite pentru invitați cartonașe cu numele acestora sau șervete textile pliate într-un mod special.

Pentru toate sfaturile de aranjare a mesei festive, te invităm să vizionezi videoclipul nostru!

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)