Împreună învingem pandemia - #StrongerTogether

Guvernul României, cu sprijinul UNICEF și al organizațiilor partenere, desfășoară campania de comunicare „Împreună învingem pandemia! Ce conține vaccinul?” , acțiune căreia ne-am alăturat și pe care o susținem.

”Venim cu o abordare bazată pe emoție, pentru că vaccinarea nu înseamnă doar statistici, ci este un bun comun de care avem nevoie pentru revenirea la normalitate. Fiecare român care încă nu s-a vaccinat ar trebui să se gândească la ce-i lipsește, la cum i se va schimba viața dacă s-ar vaccina: să-și vadă mai des părinții, copiii să se întoarcă la școală, să meargă în concediu fără teamă”, afirmă Florin Cîțu , premierul României.

Campania de comunicare are la bază întrebarea ”Ce conține vaccinul?” , iar timp de 6 luni vor fi difuzate, cu sprijinul mass-media și al Consiliului Național al Audiovizualului, 11 spoturi publicitare. Campania a fost realizată fără costuri din partea Guvernului, iar conceptul creativ și producția au fost donate de partenerii campaniei.

Ne este dor de împreună și numai împreună, prin vaccinarea într-un număr cât mai mare, putem învinge pandemia!

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)