Paște acasă. Ne bucurăm de sărbătoare în confortul propriei locuințe

Una dintre cele mai importante sărbători, Paștele, reprezintă prilejul ideal de a petrece timp alături de cei dragi. Anul acesta, din motive evidente, este important să sărbătorim în confortul propriei locuințe, pentru a ne proteja pe noi și pe toți cei din jur. În articolul de astăzi, îți prezentăm idei și produse care te vor ajuta să îți amenajezi terasa sau grădina și să te bucuri, acasă, de această sărbătoare specială.

Sumar


Servește masa de Paște în aer liber

Vremea pare să se mențină favorabilă, așadar putem profita de ea pe terasă sau în grădină. Piesele de mobilier pentru exterior de la Mobexpert sunt rezistente și durabile și se regăsesc într-o gamă variată, potrivite pentru spațiile pe care le ai la dispoziție. Pentru cei care au un spațiu limitat, cum ar fi balconul, scaunele și mesele pliabile sunt o alegere ideală pentru valorificarea acestuia.

 

Grătarul reprezintă o opțiune ideală pentru a găti preparate delicioase și sănătoase pentru masa de Paște. Ai la dispoziție grătare care funcționează pe bază de gaz sau cărbuni, cu suprafețe de gătit generoase și cu un design industrial, garantând astfel o experiență culinară cât mai plăcută și eficientă.

Ustensilele și accesoriile pentru grătar îți vor fi un ajutor de nădejde pe toată durata pregătirii preparatelor. Pentru a te asigura că preparatele din carne sunt exact pe gustul tău, îți recomandăm un termometru special, care permite verificarea precisă a unei temperaturi optime necesare pătrunderii. Alege țepușe din inox, dacă plănuiești să faci frigărui gustoase sau un suport pentru găti mai ușor peștele, fără să se lipească de suprafața grătarului. La final, pregătește diverse sosuri aromate, pentru a da un gust aparte mâncării.

 

Elemente esențiale pentru un decor estetic

Pe lângă mesele îmbelșugate cu preparate tradiționale, adaugă elemente decorative pentru a contura un cadru așa cum îți dorești. Adaugă florile tale preferate în diverse ghivece realizate din ceramică, piatră sau plastic, contribuind la o amenajare plină de viață și îmbietoare. De asemenea, poți cultiva acasă chiar și plante aromatice, pe care ulterior le poți folosi pentru a da savoare mâncărurilor tale.

 

Alte piese decorative pentru care poți opta în spațiul tău sunt cele destinate aranjamentului mesei sau accesorii de efect care își vor pune amprenta asupra amenajării tale, iar dacă dorești să petreci timp până seara târziu, corpurile de iluminat pentru exterior îți vor asigura un plus de lumină.

Pentru a avea un spațiu atât funcțional, cât și estetic, produsele destinate depozitării celor necesare din spațiul exterior sunt o alegere potrivită. Lăzile, banchetele sau etajerele sunt elemente multifuncționale, care te ajută să depozitezi pernele și unelte de grădinărit, dar și să expui diverse obiecte decorative sau ghivece cu plante.

Relaxare deplină pentru toată familia

Creează-ți propria oază de relaxare în spațiul exterior, prin alegerea unui hamac, leagăn sau șezlong, în care să profiți de zilele însorite și să te relaxezi în voie, răsfoind o carte sau servind o băutură răcoritoare și o prăjitură.

Amenajează în grădină un loc special și pentru cei mici, unde să se simtă bine și să se recreeze de fiecare dată. Căsuțele, locurile de joacă în nisip sau masa cu băncuțe sunt doar câteva dintre produsele care le vor contura un tărâm al creativității și al veseliei.

De Paște #stămacasă și ne bucurăm de confortul casei noastre, alături de cei dragi.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)